Pielea este cel mai mare organ al corpului cu rol primordial în receptivitatea tactilă. Ea reacționează direct la stimulii emoționali. Relația dintre factorii psihologici și afecțiunile dermatologice a fost și este intens studiată, mai ales în ultimul deceniu, iar domeniul care analizează relația dintre minte și piele se numește psihodermatologie.
Pielea ocupă un rol important în psihiatrie datorită rolului de a răspunde la stilulii emoționali și datorită abilității de a exprima emoții precum furie, frică, rușine, frustrare, dar și apreciere de sine. Așadar, am putea spune că pielea joacă un rol important în procesul de socializare, proces care începe din copilărie și continuă întreaga viață. Relația dintre creier și piele există, totuși, nu doar în baza conceptului care ne spune că pielea și creierul au aceeași origine ectodermă și că sunt influențate de aceiași hormoni și neurotransmițători. Psihodermatologia este complexă și descrie cu lux de amănunte interacțiunea dintre dermatologie, psihiatrie și psihologie. Pornind de la faptul că psihiatria este intens focusată pe boala internă, invizibilă, iar dermatologia pe cea externă, vizibilă, conectăm mai departe, sistemul neuroendocrin cu sistemul imunitar care, prin relația lor, formează sistemul neuro-imuno-cutanat (NICS – neuro-immuno-cutaneous system). Acest lanț, sistem nervos-piele-sistem imunitar, se explică prin eliberarea mediatorilor din NICS și a fost demonstrat științific că stresul psihologic perturbă homeostazia stratului epidermic și permeabilitatea lui. Mai mult, această perturbare se pare că precipită anumite boli dermatologice precum dermatitele și psoriazisul. Indiferent de morbiditățile psihiatrice, bolile dermatologice pot afecta puternic calitatea vieții unui om, iar medicamentele prescrise în tratarea afecțiunilor dermatologice, steroizi și retinoizi, pot conduce spre anumite simptome psihiatrice, la rândul lor, mai ales când sunt administrate pe termen lung. Așadar, psihiatria, psihologia și dermatologia au un numitor comun în diagnosticul multor oameni cu boli psihodermatologice, provocate de factori multipli, primordiali fiind stresul și anxietatea.
Un grup de cercetători au publicat în anul 2003, un sistem de clasificare al tulburărilor psiho-cutanate (Koo JY, Lee CS. General approach to evaluating psychodermatological disorders. In: Koo JY, Lee CS, editors.Psychocutaneous Medicine. New York, NY: Marcel Dekker, Inc; 2003. pp. 1–29). Astfel, observăm cum psihodermatologia este împărțită în trei categorii, în funcție de relația dintre bolile de piele și tulburările mentale (vezi clasificare în figura 1):
1. Tulburări psihofiziologice (psihosomatice) cauzate de boli de piele care declanșează diferite stări emoționale (ex: stres), dar care nu sunt combinate direct cu tulburări mentale (ex: psoriazis, eczeme);
2. Tulburări psihiatrice primare responsabile de tulburări cutanate auto-induse (ex: trichotilomanie – smulgerea firelor de păr până se pot observa zone complet goale).
3. Tulburări psihiatrice secundare cauzate de desfigurarea pielii (ex: ihtioză, acnee conglobată, vitiligo), care poate duce la stări de frică, și depresie acută.
Fig. 1. Clasificarea tulburărilor psiho-cutanate, conform cercetătorilor Koo JY, Lee CS
Tulburările psihofiziologice (psihosomatice)
În cazul acestor tulburări, factorii psihiatrici sunt esențiali în etiologia și evoluția afecțiunilor pielii. Boala pielii nu este cauzată de stres, dar pare a fi precipitată sau agravată de stres. Putem lua exemplul psoriazisului. Psoriazisul este o boală a pielii relativ frecventă, cronică și inflamatorie și hiperproliferativă, care necesită ocazional terapie sistemică. Mult timp s-a raportat că stresul declanșează psoriazisul. Ceea ce știm, totuși, este că psoriazisul este asociat cu o varietate de dificultăți psihologice, inclusiv stimă de sine slabă, disfuncții sexuale, anxietate, depresie și idei de sinucidere. Psoriazisul mai este asociat cu o afectare substanțială a calității vieții legate de sănătate, afectând negativ funcționarea psihologică, vocațională, socială și fizică. Cele mai frecvente simptome psihiatrice atribuite psoriazisului includ tulburări ale imaginii corporale și afectarea funcționării sociale și profesionale. Calitatea vieții poate fi grav afectată de cronicitatea și vizibilitatea psoriazisului, precum și de necesitatea tratamentului pe tot parcursul vieții. În concluzie, au fost identificate cinci dimensiuni ale stigmatizării asociate cu psoriazisul: (1) Anticiparea respingerii, (2) sentimentele de a fi defect, (3) sensibilitatea la atitudinile societății, (4) vinovăția și rușinea și (5) secretul/lipsa de adevăr. În general, factorii psihologici, inclusiv sănătatea percepută, percepțiile de stigmatizare și depresie sunt determinanți mai puternici ai dizabilității la pacienții cu psoriazis decât sunt severitatea, localizarea și durata bolii. Într-un studiu din 2007, efectuat la pacienții cu psoriazis (Sampogna F, Tabolli S, Abeni D. The impact of changes in clinical severity on psychiatric morbidity in patients with psoriasis: A follow-up study.Br J Dermatol.2007;157:508–13), frecvența tulburărilor psihiatrice a scăzut odată cu îmbunătățirea severității clinice și a simptomelor psoriazisului. Totuși, s-a concluzionat că efectele emoționale și impactul funcțional al bolii nu sunt neapărat proporționale cu severitatea clinică a psoriazisului.
Un alt exemplu este dermatoza. Debutul sau exacerbarea dermatozelor se manifestă adesea în urma unor evenimente stresante din viață. Se cunoaște faptul că severitatea simptomelor a fost atribuită stresului interpersonal și familial și au fost observate frecvent probleme legate de ajustarea psihosocială și stima de sine scăzută. O altă observație clinică a fost la copiii cu dermatoze care au prezentat niveluri mai ridicate de suferință emoțională și mai multe probleme de comportament decât copiii sănătoși sau copiii cu probleme minore ale pielii. Stresul psihologic poate fi un factor dobândit care afectează expresia dermatozelor. Persoanele ce manifestă dermatite, cu probleme emoționale, pot dezvolta un ciclu vicios între anxietate / depresie și simptome dermatologice. Anxietatea și depresia sunt consecințele frecvente ale tulburării pielii. Suferința cauzată de manifestarea unei forme de dermatită poate avea un efect negativ profund asupra calității vieții legate de sănătate, mai ales în rândul copiilor, dar și în rândul familiilor acestora. În cazuri acute, tachinarea și agresarea copiilor și jenarea adulților, dar și a copiilor, pot provoca izolarea socială și, uneori, chiar evitarea mersului la școală. Stigmatul social al unei boli vizibile de piele, vizitele frecvente la medici și necesitatea de a aplica în mod constant tratamente medicamentoase topice multiple, toate atârnă la povara bolii. Restricțiile privind stilul de viață, în cazurile mai severe, pot fi semnificative, inclusiv limitări privind îmbrăcămintea, deținerea animalelor de companie, înotul sau practicarea altor sporturi. S-a dovedit că afectarea calității vieții cauzată de dermatitele din copilărie este mai mare sau egală cu cea a astmului sau a diabetului, confirmă un alt studiul științific (Lewis-Jones S. Quality of life and childhood at[…] dermatitis: The misery of living with childhood eczema. Int J Clin Pract. 2006; 60:984–92).
Tulburările psihiatrice primare
În primul rând, tulburările psihiatrice primare sunt întâlnite mai rar decât tulburările psihofiziologice. În al doilea rând, aceste tulburări au primit puțină atenție în literatura de psihiatrie sau dermatologie, chiar dacă pot fi asociate cu sinuciderea și procedurile chirurgicale inutile. Cele mai multe dintre aceste tulburări apar în contextul tulburării somatoforme, tulburării anxioase, tulburărilor factice (pacienții produc în mod deliberat simptome fizice sau psihologice cu scopul de a-și asuma rolul de bolnav), tulburărilor de control al impulsurilor sau tulburărilor alimentare. Vom lua câteva exemple de astfel de tulburări.
Dermatilomania (excorierea psihogenă)
Excorierea psihogenă apare la 2% dintre pacienții dermatologici, în special la femei. Este o afecțiune psihodermatologică neobișnuită, care răspunde bine la inhibitorii recaptării serotoninei și la terapia comportamentală. Se caracterizează prin scărpinarea/zgârierea excesivă a pielii. Leziunile se găsesc de obicei pe față, membrele superioare și partea superioară a spatelui. Este o tulburare cronică cu o rată ridicată de comorbiditate psihiatrică. Sindromul depresiv major a fost cea mai frecventă tulburare psihiatrică găsită la pacienții cu dermatilomanie.
Iluzia parazitozei
Cea mai frecventă formă de psihoză hipocondriacală monosimptomatică întâlnită la pacienții cu probleme ale pielii se numește iluzia de parazitoză. Parazitoza delirantă este un sindrom în care pacientul are falsa credință că este infestat de paraziți sau de organisme; și adesea elaborează modul în care aceste organisme se reproduc, se mișcă și se răspândesc sub pielea lor sau chiar ies din piele. Poate apărea ca singură tulburare psihologică sau poate fi asociată cu o tulburare psihiatrică subiacentă sau o boală fizică. Diagnosticul diferențiat psihiatric include schizofrenie, depresie psihotică, psihoză indusă de droguri și formicație fără iluzie, în care pacientul experimentează senzații de mușcături și înțepături fără a crede că sunt cauzate de organisme.
Tulburarea obsesiv-compulsivă
Pacienții se prezintă de obicei la dermatologi din cauza leziunilor cutanate rezultate din zgârieturi, ciupituri sau alte comportamente auto-vătămătoare. De obicei, au un nivel crescut de simptomatologie psihiatrică, iar stima de sine lipsește cu desăvârșire în viața de zi cu zi. Comportamentele frecvente includ tragerea compulsivă a scalpului, sprâncenelor sau a genelor; mușcăturile unghiilor și buzelor, limbii și obrajilor; și spălarea excesivă a mâinilor. S-a constatat că tulburările obsesiv-compulsive la copii și adolescenți se prezintă cel mai frecvent sub formă de tricotilomanie (dorința patologică și obsesivă a unei persoane de a-și smulge părul din scalp), onicotilomanie (ticul de a-și roade unghiile) și prezența acneei.
Tulburările psihiatrice secundare
Vitiligo este caracterizat prin depigmentarea epidermei. În unele studii, pacienții cu vitiligo s-au dovedit a avea evenimente de viață semnificativ mai stresante în comparație cu martorii, sugerând că suferința psihologică poate contribui la apariție. Au fost postulate legături între stresul bazat pe catecolamină, susceptibilitatea genetică și o structură caracteristică a personalității. Morbiditatea psihiatrică este raportată de obicei la aproximativ o treime din pacienți, dar, într-un anumit studiu știițific, 56% din pacienți au avut tulburări de ajustare și 29% au avut tulburări depresive (Mattoo SK, Handa S, Kaur I, Gupta N, Malhotra R. Psychiatric morbidity in vitiligo and psoriasis: A comparative study from India.J Dermatol.2001;28:424–32.). Pacienții cu vitiligo sunt înspăimântați și jenați de aspectul lor și suferă discriminări și cred adesea că nu primesc sprijin adecvat din partea celorlalți. A fost raportat că pacienții mai tineri și indivizii din grupurile socio-economice inferioare prezintă o stimă de sine scăzută și probleme de adaptare socială. Majoritatea pacienților cu vitiligo raportează un impact negativ asupra relațiilor sexuale și citează jena ca și cauză.
În concluzie, tulburările psihodermatologice sunt condiții care implică interacțiunea dintre minte și piele. Acestea se încadrează în trei categorii: psihosomatice, tulburări psihiatrice primare și tulburări psihiatrice secundare. Dermatitele, eczemele, urticaria, psoriazisul, herpesul, alopecia, rozaceea etc. sunt considerate printre tulburările psihosomatice dermatologice cu manifestare / exacerbare psihogenă. Din punct de vedere medical, se sugerează utilizarea unui model biopsihologic, care să ia în considerare și factorii psihologici sau cei sociali, pe lângă factorii dermatologici primari, gestionând mult mai amplu tratamentul acestor boli.
Putem observa cum pielea, cel mai mare organ extrem de vital, este un bun diagnostician al tuturor stărilor emoționale prin care trece un om, dar și a modului în care funcționează, la nivel intern, organismul uman. Ceea ce aplicăm pe piele este extrem de important, mai ales când ne confruntăm cu afecțiuni dermatolgice sau psihodermatologice deoarece, de multe ori, ne așteptăm ca tratamentele alopate (medicamentoase) să rezolve rapid problema însă, de cele mai multe ori, acestea eșuează și devenim conștienți că trebuie să acționăm pe mai multe planuri pentru a vindeca o afecțiune a pielii.
Recomandarea mea, ca dr. farmacist și specialist în dermato-cosmetică, este să identificați tipul de piele foarte clar, apoi afecțiunea cu care vă confruntați (sau nu) și, mai mult, cum vă simțiți în pielea voastră, în general, înainte de a începe orice ritual de îngrijire sau orice tratament adjuvant. De ce? Aceste noțiuni, bine definite, constituie un punct de plecare esențial în vindecarea fiecărui om, indiferent că este vorba de o vindecare fizică sau una mult mai profundă, emoțională. Este nevoie să devenim conștienți de importanța acestui organ, pielea, și de nevoia constantă de protejare, hidratare, vitaminizare și curățare. Este prima care ne trage semnalele de alarmă și cea care ne ajută corpul să respire. Ține de noi să alegem să o îngrijim cu blândețe, fără compuși chimici de sinteză, non-invaziv, pur și natural. Chiar dacă în această perioadă procedurile chimice și produsele dermato-cosmetice de sinteză acaparează cu ușurință interesul, mi-aș dori să lăsați loc să cunoașteți mai mult și din puterea terapeutică a plantelor, mai ales a celor autohtone. Flora României este extrem de prețioasă pentru cosmetologie și ne oferă multiple soluții pentru îngrijirea celui mai mare organ al corpului, pielea.
Sursa foto: Christopher Campbell – unsplash.com