Organismul uman este un aparat complex care ne permite să susținem viață și ne ajută să ne menținem în continuă mișcare. Însă, ca orice organism viu, acesta poate suferi anumite dezechilibre externe sau interne cauzate de diverși factori nocivi cum ar fi: predispoziții genetice, bacterii, virusuri, condiții extreme de mediu sau disfuncții interne.
Dacă privim în trecut, în Preistorie, Antichitate, Ev Mediu, Renaștere și până în prezent, omul a căutat soluții pentru a menține bunăstarea propriului organism și pentru a prelungi viața. Medicina actuală se bazează pe cercetare și inovație. Majoritatea bolilor care afectează organismul uman, dețin tratament curativ, dar deși medicina secolului XXI a ajuns la un nivel înalt, alte boli încă așteaptă să fie descoperite și tratare.
Pentru diversele afecțiuni interne sau de ordin dermatologic, putem opta fie pentru un tratament alopat (medicamentos), fie pentru unul homeopat. Însă, datorită dezvoltării rapide a industriei farmaceutice de sinteză, la nivel global, promovarea este în favoarea medicamentelor. Omul tinde să adopte un tratament naturist deoarece această acțiune este mult mai familiară organismului. Un bun exemplu este situația unei răceli: atunci când răcim tendința este să ne preparăm un ceai cu puțină miere și poate, ulterior, dacă considerăm necesar, să administrăm un medicament. Compușii naturali au fost și sunt în continuare recunoscuți ca având potențial terapeutic în lupta cu diferite afecțiuni ale organismului uman. În ultimile decenii, un numar impresionant de studii de cercetare au demonstrat că natura joacă un rol extrem de important în domeniul farmaciei, medicinii și al esteticii. Materialele vegetale reprezintă o sursă importantă de antioxidanți, compuși recunoscuți, acceptați și procesați cu ușurință de către corpul uman. Un aport de antioxidanți naturali ajută organismul în dobândirea unui sistem imunitar puternic, capabil sa detecteze și să blocheze radicalii liberi.
Radicalii liberi sunt responsabili de îmbatrânirea timpurie a tuturor organelor, inclusiv a pielii, prin distrugerea membranei celulare și a moleculelor de ADN. Radicalii liberi se crează în organism în timpul proceselor metabolice. Un organism sănătos produce antioxidanți care neutralizează acțiunea nocivă a radicalilor liberi. Organismele bolnave sau supuse stresului ori radiațiilor UV, nu produc suficienți antioxidanți, astfel, impunându-se introducerea suplimentară prin alimentație sau prin produse și servicii cosmetice și/sau medicale.
Antioxidanții sunt endogeni (ex. : acidul uric, bilirubina, albumina) și exogeni – antioxidanți naturali (ex.: vitamina C, vitamina E, carotenoizi, compuși fenolici, cum ar fi flavonoide, acizi fenolici, antociani, proteine, cum ar fi transferina, ceruloplasmina sau albumina, unele minerale, cum ar fi Se). Principalii compuși care se găsesc în surse naturale sunt compușii fenolici, compuși asociați cu o multitudine de beneficii pentru sănătate. Uleiurile eterice din plante aromatice și medicinale sunt cele care primesc o atenție deosebită datorită conținutului ridicat în compuși cu caracter antioxidant. Nu degeaba Paracelsul, doctor, alchimist al secolului XVI – a catalogat uleiurile eterice ca fiind quinta essentia naturii. Polifenolii sunt clasificați ca și antioxidanți ale căror principală acțiune este prevenirea formării radicalilor liberi, luptând împotriva îmbatrânirii pielii. Sunt regăsiți în unele fructe și legume sub formă de antociani (în fructele rosii), flavonoide (în citrice), quercetina (în frunzele de ceai, ciocolata, ceapa, alge și mere). Polifenolii au diferite avantaje care le permit sa fie utilizați în cosmetică:
- previn apariția ridurilor și pierderea elesticității pielii;
- dau fermitate pielii și stimulează regenerearea celulelor și a țesuturilor;
- îmbunatățesc hidratarea epidermei și cresc densitatea dermei;
- stimulează sintetizarea colagenului și a elastinei de la nivelul pielii;
- luptă împotriva radicalilor liberi.
Cei mai puternici antioxidanți sunt: beta carotenul (provitamina A); vitamina C (acidul ascorbic); vitamina E (tocoferolul) si seleniul (Se). Printre compușii care asigură hrănirea pielii se numără ureea, acidul lactic și glicerina. Ureea îmbunătățește semnificativ capacitatea pielii de a reține apa și ajunge în straturile superficiale ale epidermei împreună cu transpirația. Un grup de cercetători recomandă utilizarea ureei în concentrații de 2-l0% pentru tratamentul pielii uscate, având un rol hidratant și emolient. Acidul lactic face parte din categoria a-hidroxiacizilor (AHA). Are rol hidratant și totodată menține pH-ul cutanat la valorea fiziologica (~5). Glicerina, un alt factor natural de hidratare, este un lichid uleios, miscibil cu apa.
Hrănirea tenului este etapa finală în procesul de îngrijire a tenului și se realizează prin aplicarea produselor cosmetice precum creme, loțiuni și uleiuri, care pătrund în stratul profund ale pielii și contribuie în regenerarea celulelor, stimulează sinteza fibrelor de colagen și de elastină, îmbunătățesc textura pielii, compensează pierderile de grăsimi în urma curățării, prevenind apariția ridurilor. Hrănirea întregului organism, pe de altă parte, se realizează exclusiv prin alimentație. Un consum de 80% vegetale și 20% carne poate crea un echilibru excelent în metabolism.
În literatura de specialitate se găsesc descrise urmatoarele substanțe naturale care prezintă caracter antioxidant și care pot completa deficitul din organism, prin alimentație sau prin intermediul produselor cosmetice: carotenoide, vitamine hidrosolubile, polifenoli, flavone.
Carotenoidele sunt pigmenți neazotați, cu structura poliizoprenică, având o raspândire universală atât în regnul vegetal (sintetizate natural) cât si în cel animal (introduse prin hrană). Datorită proprietăților biochimice deosebite (dintre care amintim: importanța în procesul vederii, în creștere, în reproducție, efectul anticancerigen, antioxidant, de regulatori ai sistemului de răspuns imunitar, eficiență deosebită în refacerea țesuturilor lezate, în cicatrizarea rănilor, în fotoprotecția pielii, etc.) acesti pigmenți sunt utilizați tot mai mult în diverse domenii: medicină, zootehnie, agricultură, farmacie, industria alimentară, cosmetică.
Licopenul este colorantul pătlăgelelor roșii care se găsește și în alte plante și în unele produse animale cum sunt untul, serul sanguin și ficatul de om. Studiile au concluzionat că licopenul a redus riscul dezvoltării cancerului esofagian, gastric, cancerului de colon și celui de prostata. Roșiile, pepene verde, papaya, caisele și grapefruit-ul roz, toate pot fi surse bune de licopen.
α-Carotenul formeaza cristale de culoare violetă și însoțește întotdeauna în plante β-Carotenul, repezentând pâna la 25% din conținutul acestuia. α -Carotenul aparține unei clase de antioxidanți biologici foarte eficienți în anularea radicalilor liberi la presiuni mici ale oxigenului, asa cum există în țesuturi, în condiții fiziologice.
β-Carotenul formează cristale de culoare violet închis sau roșu închis. Este foarte raspândit în natură, însoțind întotdeauna clorofila. În cantități mari, el se găsește în ardei, urzici, alge verzi și în morcovi.
γ-Carotenul, care formeaza cristale de culoare roșie cu reflexe albăstrui este întâlnit în natură; în morcovi este în proporție de 0,1% față de β -Caroten.
Vitamina E a fost descoperită în 1922 în uleiul de embrion de grâu și ulterior și în alte produse vegetale: uleiuri, fructe uscate oleaginoase (alune), germeni de cereale, legume verzi.
Vitamina A (retinolul), a fost izolată în 1931 din uleiul gras din ficatul unor pești oceanici și ulterior obținută sintetic prin mai multe metode. Aceasta vitamină joacă un rol important în menținerea funcționalității celulelor epiteliale și integrității structurale a pielii. Forma activă de vitamina A are 3 roluri de bază, respectiv în: vedere, creștere și dezvoltarea țesuturilor și imunitate. Vitamina A are un rol foarte important în vederea nocturnă și în perceperea culorilor. Este implicată în diferențierea celulară normală – un proces prin care celulele embrionare se transformă în celule mature cu funcții de înaltă specificitate. De asemenea, susține procesul de reproducere la ambele sexe dar și creșterea osoasă. Vitamina A are un rol esențial în unele infecții (cum ar fi pojarul sau diareea), boli a căror evoluție este ameliorată de aportul de vitamina A si, respectiv, agravată de hipovitaminoza A. Surse importante de vitamina A sunt atât de origime animală: ficat, ouă, pește gras, lapte integral și produse lactate nedegresate (unt, smântâna), cât si de origine vegetala: legumele și fructele roșii, verzi, galbene (lamâi, grapefruit) sau portocalii (mango, portocale, morcovi).
Flavonoidele, un grup de compuși cristalini polifenolici biosintetizați de plante, au fost descoperite în 1936, de catre Albert Szent Gyorgyi. El le-a denumit mai târziu vitamina P. Înca de la descoperirea lor, oamenii de stiință au izolat mai mult de 4000 de flavonoide. Totuși, chiar acest număr mare poate reprezenta numai o mică parte din flavonoidele care exista în natură. Aceste substanțe sunt responsabile de culoarea închisă ale murelor; se mai găsesc în coaja citricelor și a altor fructe, legume, nuci, semințe, cereale, legume, ceai, cafea, cacao și în vin. Flavonoidele sunt numite uneori bioflavonoide, un termen adesea folosit pentru a descrie flavonoidele active din punct de vedere biologic. De curând, flavonoidelor li s-a acordat o mare atenție datorită proprietăților lor antioxidative impresionante. Câțiva dintre acești compuși par să fie mai eficienți decât antioxidanții obisnuiți – vitaminele C si E – prin efectul lor, cum ar fi protejarea de oxidare a lipoproteinelor de joasă densitate. Însă, contribuția lor la sănătate merge dincolo de proprietățile lor antioxidative. Sute de studii asupra flavonoidelor au demonstrat că aceste substanțe au un domeniu larg de capabilități. Ele pot, de asemenea, să scadă nivelul colesterolului, oferind protecție mai departe împotriva bolilor cardiovasculare. Posedă calități antivirale, anticanceroase, antiinflamatorii, antihistaminice și pot fi utile în prevenirea și/sau în tratarea unei varietați de boli.
Flavonele sunt raspândite libere în plante. Izoflavona, spre exemplu, este scheletul de baza al unor coloranți vegetali de culoare galbenă. Derivații hidroxilați și metoxilați ai izoflavonei se găsesc în plante ca atare sau ca glicozide. Derivații unor săruri de bezopiriliu numite antocianide sunt colorați în roșu. Antocianidele se găsesc în flori sub forma de glicozizi de culoare roșie sau albastră, numiți antociani. În plante se gasesc și derivați hidrogenați ai bezopiranului numiți catechine sau epicatechine.
Concluzie: plantele conțin substanțe cu caracter antioxidant care blochează radicalii liberi și îi elimina din organism. Antioxidanți naturali = Fitoconstituenți anti-îmbătrânire.