Ten pistruiat

Ce este tenul pistruiat? Cum se manifestă?

Tenul pistruiat prezintă pete și/sau pistrui pe anumite porțiuni sau, în anumite cazuri, pe toată fața și pe tot corpul. Când spunem pete, de fapt, ne referim la melanozele feței. Unele pot fi ereditare (spre ex.: lentiginozele, efelidele), altele au ca rezultat tulburările endocrine sau a altor organe (spre ex.: tub digestiv, ficat, rinichi). Uneori, petele pot apărea și în urma unor infecții cronice, anemii, ingerări de medicamente sau în urma unui abuz de cosmetice.

Ce probleme, ce implicații pot apărea

Lentigo-uri sunt pete cu marginile bine delimitate de culoare brun-negricioasă, cu diametrul de câțiva milimetri. Sunt ereditare și apar de obicei la adolescență. Lentiginoza centrofacială se caracterizează prin pete brun-negricioase localizate simetric în mijlocul feței respectând însă vârful nasului și șanțurile paranazale. Lentiginoza periorificială se caracterizează prin pete brun-închise sau negre, dispuse în jurul ochilor, narilor și gurii. Afecțiunea este ereditară, se transmite dominant și apare chiar de la naștere sau, ulterior, în copilărie. Xeroderma pigmentosum (dermatoza precanceroasă) se caracterizează prin pete asemănătoare efelidelor. Poate să apară pe față și pe părțile descoperite ale membrelor.

Ce sunt pistruii?

Efelidele sau pistruii sunt pete cafenii, mici, lenticulare, dispuse simetric pe față, umeri și brațe. Ele sunt moștenite și apar în copilărie sau adolescență.

Rutina de îngrijire pentru tenul pistruiat

Indiferent că este pătat de la soare, ca o consecință în urma nașterii, a anumitor afecțiuni sau medicamente, sau prezintă doar pistrui, acest tip de ten are nevoie de o îngrijire specifică. A se evita săpunuri, dermato-cosmetice astringente, peeling-uri invazive.

Cum putem conduce spre eliminarea pistruilor?

Folosind produse dedicate tenului pistruiat. Categoriile de dermato-cosmetice recomandate sunt: mască pentru pistrui, loțiune pentru ten pistruiat, gomaj pentru ten pistruiat și, bineînțeles, o cremă pentru pistrui, capabilă să hrănească și să vitaminizeze pielea.

Careless Beauty este producător de dermato-cosmetice 100% naturale, brevetate, obținute numai din flora românească, dedicate rutinei de îngrijire zilnice a tenului pistruiat.
Produsele pentru eliminarea pistruilor conțin extracte vegetale bogate în principii active, cu caracter antioxidant puternic pentru piele și organism.

Produse Careless Beauty recomandate

La demachiere: Extract uleios cu fructe de cătină, Apă de lavandă sau Apă de cătină.

După demachiere: Loțiune pentru ten pete și pistrui; Gomaj pentru ten uscat, mixt, pete; Mască pentru ten pete și pistrui; Cremă de noapte: Cremă cu efect regenerator; Cremă de zi: Fond de ten regenerator (bază pentru machiaj); Mască revitalizantă pentru față: Compresa Revitalizantă; Produs anti-aging, super-regenerativ: Elixir vegetal cu efect regenerator al pielii.

Produse Careless Beauty pentru pielea de pe corp: Magie pentru trup; Cremă anticelulitică și pentru vergeturi; Mască Anticelulitică și pentru Spărturi Vasculare.

Produse Careless Beauty pentru pielea de pe spate, afectată de pistrui: Gomaj pentru ten uscat, mixt, pete; Extract uleios cu fructe de cătină, Loțiune pentru ten pete și pistrui.

Showing all 10 results

Afișează 9 24 36

Kit Hidratare ten cu pete și pistrui

625,00 lei

Mască de față pentru ten cu pete și pistrui

259,00 lei

Loțiune pentru pete și pistrui

139,00 lei

Gomaj pentru ten uscat sau mixt cu pete și pistrui

269,00 lei

Elixir anti-aging

599,00 lei

All Skin – Baza machiaj

159,00 lei

Mască revitalizantă de față

269,00 lei

Apă de Lavandă

139,00 lei

Apă de Cătină

141,00 lei

Extract uleios cu fructe de cătină

129,00 lei