Evenimente, Presă

Nuielușa fermecată îți aduce daruri desenate

Făuritorul de daruri cel mai iubit de către copii, Moș Nicolae, ne vizitează și pe noi, în acest început de iarnă. Copilăria nu ține numai de vârstă, toți ne dorim, în străfundul sufletului, să păstrăm emoția, inocența și plăcerea de a ne juca cât mai mult. Iar atunci când grijile ne copleșesc, să aruncăm masca și ridurile adultului și să ne refugiem, chiar și pentru o clipă, între amintirile iernilor de neuitat ale copilăriei. Iarna aceasta, la Careless Beauty, Moș Nicolae vine cu o nuielușă fermecată prin care să dăm anii jos nu numai de pe chip, ci și din suflet. Moș Nicolae îți pune în ghete cărticele cucuiete. Clienților care vor comanda, de Moș Nicolae, pe parcursul a 24 ore (ora 00 – ora 23.59), un coș de produse în valoare minimă de 400 lei, le vom oferi un set de 3 cărți din seria de benzi desenate Comics Didactics (plus bonus, pentru că suntem în an centenar, cartea Un Steag tricolor de Ioan Ion Diaconu).

Volumele Comics Didactics transformă lectura ȋn plăcere și au primit apreciere și admirație din partea publicului, dar și recunoaștere, fiind premiate pentru inovație creativă. Prin intermediul benzilor desenate, operele literare pot fi citite și ȋnţelese mai ușor de copii și elevi. Personajele din operele literare pot deveni, acum, la fel de ȋndrăgite și populare precum eroii de bandă desenată. Subiectele alese respectă programa școlară.

Pachetul Comics Didactics oferit tuturor clienților care comandă, de Moș Nicolae, un coș de produse în valoare de minim 400 lei, va conține:

Comics Didactic Volumul 1 (28 pagini, full color, format A4): conține “O scrisoare pierdută”, “Câinele și căţelul” – benzi desenate de Mihai Grăjdeanu și “Bubico” – benzi desenate de Alexandra Măndoiu.

Comics Didactic Volumul 2 (32 pagini, full color, format A4) conține “Enigma Otiliei” benzi desenate de Mihai I. Grăjdeanu și “Hagi Tudose” benzi desenate de Alexandra Măndoiu.

Cartea mea de benzi desenate, alb negru, format A4, concept Mihai Ionuț Grăjdeanu

Bonus: “Povestea unui steag tricolor – 1918”, editura Mioritics. Autor: Ioan Ion Diaconu, copertă și desene Mihai I. Grăjdeanu, 72 pagini, format A4. Povestire istorică pentru copii și adolescenți. Conține pagini cu desene pentru colorat. Povestea este a unui steag inedit din Lupşa – Munţii Apuseni, făcut de femeile din sat într-o noapte pentru ca a doua zi, dis-de-dimineaţă să plece lumea, pe jos, către Alba Iulia, pentru a pecetlui Unirea din 1918.

Noi cizmele am curățat și de dar le-am alintat!